Trei dintre cele mai eficiente aparate fitness pentru slabit pe care le poti folosi pe timp de iarna

Iata c-a venit si iarna. Temperaturi scazute, lapovita, vant rece si ore de lumina tot mai putine. Partea buna, insa, este ca sezonul cadourilor ne aduce si bucurii sufletesti foarte mari. Pe langa acestea, preparatele culinare traditionale sunt de nerefuzat. Fie ca organizezi masa de Craciun in familie, fie ca vizitezi unul dintre targurile de Craciun deschise in toata luna decembrie, sigur nu vei rezista tentatiei sarmalelor, specialitatilor din carne de porc sau berbecut, cozonacilor si placintelor, oualor umplute, salatei boeuf sau vinului fiert.

Toate aceste delicii suna extrem de bine, insa vor avea un efect imediat asupra corpului tau, in special in conditiile in care nu mai poti iesi la alergare, pedalat sau alte activitati in aer liber. Tocmai de aceea, ideal este sa continui eforturile sportive in pauzele de la birou sau in confortul propriei locuinte cu ajutorul unor aparate fitness de calitate, care sa-ti permita antrenamente variate si solicitante. Astfel, vei reusi cel putin sa tii sub control organismul in aceasta perioada de desfatare culinara. In cazul in care vrei sa slabesti chiar si in timpul sarbatorilor de iarna, va trebui sa incerci sa te abtii de la multe dintre deliciile perioadei sau, cel putin, sa consumi portii mai mici decat de obicei. In plus, va trebui sa folosesti acele aparate fitness special concepute pentru slabit si tonifiere, care permit exercitii cardiovasculare intense. Bineinteles, frecventa antrenamentelor este foarte importanta, astfel incat va trebui sa efectuezi minimum 3 antrenamente pe saptamana pentru a progresa.

Suntem aici pentru a te ajuta sa obtii corpul pe care il doresti, asadar in randurile de mai jos vei gasi recomandarile noastre referitoare la cele mai eficiente metode si aparate fitness pentru slabit. Cea mai buna solutie ar fi sa amenajezi un mic spatiu in casa ta pe care sa il utilezi cu doua sau trei aparate fitness, insa daca spatiul nu iti permite, ai putea alege unul care sa iti ofere exercitii si programe de antrenament cat mai variate, astfel incat corpul tau sa fie mereu “in priza”. Iata, asadar, trei dintre cele mai eficiente aparate fitness pentru slabit pe care le poti folosi acasa:

1. Banda de alergare. Acest aparat este alegerea a milioane de persoane din intreaga lume, iar motivele sunt cat se poate de intemeiate. In primul rand, o banda de alergat nu-ti va cere alte miscari decat cele naturale, cu care esti deja obisnuit. Nu va trebui sa inveti tehnici noi sau procedee speciale, fiindca corpul tau stie sa alerge deja. Exercitiile cardio pe care le ofera display-ul celor mai multe modele de banda sunt variate si organizate in functie de obiectivele pe care ti le propui, iar ajustarile inclinarii suprafetei de alergare iti vor da sansa sa alegi dificultatea antrenamentului si zonele corpului pe care vrei sa le tonifiezi. In plus, poti gasi pe site-urile de fitness (inclusiv pe blog-ul nostru) sute de antrenamente bazate pe intervale (HIIT sau Tabata), acestea fiind extrem de eficiente in procesul de slabire.

2. Bicicleta fitness. Marele avantaj al acestor aparate fitness este ca ocupa foarte putin loc, astfel incat nu va trebui sa sacrifici foarte mult spatiu in living sau in camera ta. Poti gasi chiar modele pliabile de bicicleta, care vor putea fi depozitate simplu si rapid in orice debara. Un alt atribut foarte important al acestui tip de aparate fitness este ca articulatiile tale nu vor suferi socuri si nu vor fi solicitate la maximum indiferent de dificultatea exercitiilor pe care le vei efectua. In plus, bicicleta stationara iti va oferi o varietate de antrenamente solicitante, precum HIIT, Tabata, uphill si alte programe fitness care sa te ajute sa scapi de kilogramele in exces.

3. Banca de abdomene. Desi multe persoane evita acest tip de aparate fitness, bancile pentru abdomene sunt printre cele mai eficiente in eforturile pe care le faci pentru a-ti modela corpul. De cele mai multe ori, kilogramele in exces au neplacutul obicei de a se aduna in zona abdominala, astfel incat este destul de dificil sa scapi de tesutul adipos de acolo fara un program adecvat de abdomene. Alege-ti o banca stabila, cu spatar confortabil si posibilitatea de a ajusta unghiul, astfel incat solicitarea musculaturii abdominale sa fie maxima. Pe langa abdomenele clasice in care ridici trunchiul, o banca de abdomene iti va oferi o varietate de tehnici si exercitii, inclusiv prin ridicarea picioarelor la diferite grade sau efectuarea extensiilor pentru musculatura din zona lombara.

Pentru a iesi “cu capul sus” din perioada sarbatorilor de iarna, va trebui sa contracarezi efectele meselor bogate si savuroase cu exercitii de slabire pe aparatele fitness potrivite. Rasfoieste categoriile site-ului nostru pentru a gasi oferta completa de aparate fitness si echipament sportiv care sa te ajute sa ramai “in forma” pe durata iernii!